Noutăţi

Mediere și Comunicare, o nouă disciplină în planul de învățământ al Facultății de Drept pentru anul universitar 2015- 2016

Consiliul Facultății de Drept a Universității „Danubius ”din Galați a aprobat, la începutul acestei luni, înlocuirea în planul de învățământ pentru anul universitar 2015- 2016 a disciplinei Mediere cu disciplina Mediere și Comunicare potrivit solicitării din partea proiectului POSDRU/ 156/1.2./G/141978 – ”Licență pentru piața muncii” al cărui obictiv general constă în adaptarea unui program de licență la cerințele pieței muncii. De asemenea, s-a obținut aviz favorabil și cu privire la obținerea acordului titularilor disciplinelor Drept European, Drept financiar și fiscal II, Drept comercial II și Organizarea sistemului judiciar pentru completarea resurselor didactice cu elemente de etică, integritate, cormitate și e-learning…
Citeşte mai departe ...

CAREER4U - SOFTWARE DE ORIENTARE IN CARIERĂ

GATA PENTRU TESTARE! În această lună, noul software de consiliere și orientare în carieră, CAREER4U, va fi testat în licee, Agenții Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă cât şi în Centrele de Consiliere și Orientare privind Cariera din mediul universitar. Testarea CAREER4U este coordonată de către Universitatea "Danubius" din Galaţi, Universitatea Româno-Americană din Bucureşti, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud. Fiecare dintre cele patru instituţii partenere va derula activităţi de orientare în carieră prin instrumentul digital CAREER4U, regiunile vizate fiind: Regiunea Sud-Est, Regiunea Centru, Regiunea Bucuresti Ilfov, Regiunea Nord-Vest. CE ESTE CAREER4U?…
Citeşte mai departe ...

ABONAMENT TRANSURB PENTRU STUDENTI

Până pe data de 20 februarie, studentii Universitatii "Danubius" sunt așteptați la secretariatul universității pentru a beneficia de abonament TRANSURB. Studenții trebuie să se prezinte cu o copie color a cărții de identitate. Șef Birou relații Publice, Ana Alina IONESCU DUMITRACHE
Citeşte mai departe ...

EDUCAȚIE PENTRU CUTREMUR: ZIUA EUROPEANĂ A NUMĂRULUI UNIC 112

Universitatea „Danubius”, Scoala Postliceală „Danubius”, Asociația „SMURD” Galați și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Eremia Grigorescu” al Județului Galați organizează , pe data de 18 februarie 2015, la sediul Universității Danubius, o simulare de evacuare în cazul unui cutremur de magnitudine mare. Andrei TATULICI, unul dintre organizatorii al acestui eveniment, descrie scenariul propus pentru simularea cutremurului și al reacției pe care trebuie să o avem în cazul unui asemenea eveniment: ”Exercițiul pornește de la următorul scenariu: Ne aflăm în zona seismica 8, aproape de maxim și, întrucât mișcarea seismică este un eveniment imprevizibil, este necesar să cunoaștem felul în…
Citeşte mai departe ...

Chipul feminin şi devenirile sale, laitmotiv al expozitiei de grafica și pictură "Contact"

Cafeneaua Artiştilor „La Fani”, Galaţi Sâmbătă, 31 ianuarie 2015 La doar 27 de ani, ALDYN, absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Internaționale din cadrul Universității ”Danubius” din Galați, este recunoscut pentru expozițiile deosebite de grafică și de pictură, operele sale fiind apreciate de iubitorii de artă realistă și suprarealistă. "Expoziţia „Contact” este o expoziţie prin care am încercat să surprind acea legătură, sau mai bine zis acel „contact” care se stabileşte între noi şi imaginar. Ea surprinde şi zugrăveşte în cele mai neaşteptate forme şi culori, ideile şi fantasmele care se nasc în imaginaţia noastră dar care nu au…
Citeşte mai departe ...

Participă la trendence Graduate Barometer 2015 – Ediția Europa!

Stimată studentă/Stimate student, Ai fost recent invitat/ă să participi la trendence Graduate Barometer 2015 – Ediția Europa. Acest studiu include întrebări despre cât de mulțumit/ă ești de programul tău de studii și ce așteptări ai de la viitoarea ta carieră. Răspunsurile tale sunt foarte importante pentru universitățile și angajatorii de top din întreaga Europă! Dorim să îți mulțumim dacă ai completat chestionarul studiului nostru. Dacă nu, aceasta este o ocazie excelentă de a participa! Bineînţeles, poţi distribui mesajul mai departe către colegii şi prietenii tăi studenţi, care ar putea fi interesaţi să participe la studiu. Chestionarul este rapid si ușor…
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Stai Conectat

captcha  

Sus